Atleții Politehnicii Timișoara au urcat pe podium la Campionatul Național de semimaraton care a avut loc duminică, 21 aprilie, la București. Pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, sportivii alb-violeți au fost pe podium. La individual, Iulia Mărginean a câștigat bronzul la tineret.

Politehnica Timișoara a fost prezentă cu șapte sportivi, astăzi, la Campionatul Național de semimaraton (21,1 km.), care a avut loc la București. Toți atleții și-au agățat câte o medalie la gât. Iulia Mărginean a oprit cronometrul la 1:29:43, timp cu care a câștigat medalia de bronz la tineret, având un ritm mediu de 4 minute și 15 secunde per kilometru.

Astfel, și grație evoluției Iuliei Mărginean, Politehnica Timișoara a câștigat medalia de argint pe echipe, la senioare. În componență au mai fost Denisa Zaro, Yasmina Tămășilă și Carla Ivanciov.

La masculin, echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la tineret. Cosmin Ardelean, Erik Krausz și  Bogdan Toader au fost cei care au obținut poziția a treia.

Antrenorul secției de atletism este Daniel Chirilă.