Universitatea Politehnica Timișoara, prin CSU Politehnica Timișoara, este implicată activ în promovarea sportului atât în Timișoara, cât și în județ. Zeci de echipe și aproximativ 500 de elevi au fost implicați în proiectul „Tri-Sport Challenge: Campionatul Interșcolar de Volei, Baschet și Handbal”.
Competiția de volei din cadrul proiectului „Tri-Sport Challenge: Campionatul Interșcolar de Volei, Baschet și Handbal” a avut loc joi, 5 decembrie, în Sala „Mircea Albu” din zona Circumvalațiunii. A fost parte a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, în cadrul proiectului organizat de CSU Politehnica Timișoara, prin colaborarea cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara. La finalul competiției, echipele clasate pe locurile I, II și III au fost recompensate cu medalii, cupe, diplome și obiecte promoționale din partea CSU Politehnica Timișoara.
În total, în cele trei competiții, de baschet, handbal și volei, au fost implicați aproximativ 500 de elevi. Este o dovadă a implicării UPT, prin CSU Poli, în promovarea sportului în rândul tinerilor.
„Politehnica a fost mereu aproape de sport, atât prin universitate, cât și prin clubul sportiv. Educația și sportul se completează, funcționează în tandem și e chiar indicat să coexiste mai ales în cotidianul celor aflați la început de drum. Sportul a fost mereu apanajul tinereții și i-a ajutat pe elevi și studenți să dea randament la învățătură. Evenimentul încurajează și subliniază importanța valorilor pe care le poate insufla sportul, motiv pentru care am ales să ne implicăm 100% în acest proiect și în organizarea celor trei competiții, alături de Inspectoratul Școlar Județean. Este, dacă vreți, un nou exemplu prin care Universitatea Politehnica Timișoara, prin clubul sportiv, este aproape de viitorii studenți. Încurajăm sportul și educația”, a declarat Adrian Tal, directorul CSU Politehnica Timișoara.
La finalul competiției, echipele clasate pe locurile I, II și III au fost recompensate cu medalii, cupe, diplome și obiecte promoționale din partea CSU Politehnica Timișoara, iar componenții echipelor vor beneficia de burse de merit acordate de Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Timiș
Citește și: