Voleibalistele Politehnicii Timișoara au trei victorii în primele patru etape ale Diviziei A2 Vest. În ultima rundă, alb-violetele s-au impus la Craiova în minimum de seturi.

Politehnica Timișoara a înregistrat un nou succes la finalul săptămânii trecute, de această dată în deplasarea de pe terenul celor de la CSV Autokappa Craiova. Meciul a fost decis în minimum de seturi. Primul dintre ele a fost cel mai echilibrat, câștigat cu 25 – 23. A urmat un 25 – 18, apoi 25 – 21 în decisiv.

A fost al treilea succes în primele patru etape. Voleibalistele alb-violete s-au impus de fiecare data în minimum de seturi, în prima etapă în fața concitadinei CS Universitatea Timișoara, apoi în deplasarea de la CSU Târgu Jiu. Politehnica Timișoara a fost învinsă doar de Corona Brașov, în etapa a III-a. Primele două seturi au fost foarte echilibrate, însă vizitatoarele au avut mai multă inspirație de fiecare data. Partida a fost decisă în cele din urmă în trei seturi, 23 – 25, 24 – 26, 15 – 25.

În etapa viitoare, a IV-a, Politehnica Timișoara va primi vizita Medicinei Târgu Mureș. Meciul este programat să înceapă sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 14, în sala „Mircea Albu” din zona Circumvalațiunii.

Privacy Preference Center