Înotătorul Emil Dăncăneț a primit, miercuri seară, 10 decembrie, premiul „Excelență în Sport”. Conf. univ. dr. ing. Simon Pescari, prorector al Universității Politehnica Timișoara, a fost cel care i-a înmânat distincția.
Gala Premiilor de Excelență UPT 2025, eveniment ce onorează întreaga comunitate academică, s-a desfășurat în această seară, la ARChA, unul dintre spațiile emblematice ale Universității Politehnica Timișoara. Printre laureați s-a numărat și înotătorul politehnist Emil Dăncăneț, specialist în stilul bras, care a fost recompensat cu premiul „Excelență în Sport” pentru performanțele sale. Ajuns la vârsta de 21 de ani, Dăncăneț s-a alăturat secției de natație a Politehnicii în 2020. A cucerit nu mai puțin de 25 de medalii, cele mai multe dintre ele de aur și a reprezentat România atât la Campionatul Mondial Universitar, cât și la Campionatul European. Premiul i-a fost înmânat de prorectorul UPT, conf. univ. dr. ing. Simon Pescari.
„Sunt onorat să ofer premiul de excelență în sport, mai ales că de un an și jumătate veghez la buna desfășurate a activităților sportive în UPT. În urmă cu câteva zile am sărbătorit 104 ani de la înființarea CSU Politehnica Timișoara, 104 ani de excelență, 104 ani în care ne-am bucurat de medalii și diverse recunoștințe. Un lucru foarte important este că acest club a facilitat pentru Timișoara o dezvoltare continuă a bazelor sportive, o dezvoltare care a făcut posibil ca în perioada pandemiei să avem un bazin de înot, iar odată cu acest bazin să se reînființeze la Timișoara secția de natație. Premiatul din această seară este un tânăr sportiv de doar 21 de ani care în 2020 s-a alăturat familiei Politehnicii, iar de atunci a obținut numeroase medalii: 15 de aur, șase de argint, aptru de bronz”, a spus conf. univ. dr. ing. Simon Pescari, prorector al UPT.
Comisia care l-a ales pe Emil Dăncăneț ca laureat al premiului „Excelență în Sport” a fost compusă din prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, conf. univ. dr. ing. Ovidiu Baniaș și Adrian Tal, directorul CSU Politehnica Timișoara. „Premiul excelență în sport” valorizează performanța sportivă și spiritul competitiv, valori pe care comunitatea UPT le cultivă de peste un secol.
„Este o onoare pentru mine să fiu aici. Vreau să mulțumesc CSU Poli pentru susținere și sper ca la anul ce vine să aduc cât mai multe rezultate valoroase”, a transmis Emil Dăncăneț.
Premiile „Excelență în Sport” au răsplătit rezultatele obținute de doi scrimeri ai Clubului Sportiv Universitar Politehnica, Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogaru. În 2025 s-au împlinit 104 ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara.
