Sportivii Politehnicii Timișoara au dominat Campionatul Național de Pentatlon Modern și Laser Run, care a avut loc la finalul săptămânii trecute, la București. Alb-violeții au câștigat nu mai puțin de 10 medalii.
Salbă de medalii pentru reprezentanții Politehnica Timișoara care s-au aflat în weekendul trecut la startul probelor din cadrul Campionatului Național de Pentatlon Modern și Laser Run, o competiție pe care au dominat-o. Erik Krausz a devenit campion național în proba de laser run, la seniori, în timp ce Eduard Păuleț a câștigat medalia de aur la pentatlon modern, tot la categoria seniorilor. La feminin, Denisa Bota de la Politehnica Timișoara a terminat pe primul loc și a devenit campioană națională în proba de laser run.
Campionatul Național de Laser Run și Pentatlon Modern s-a desfășurat în perioada 17 – 19 aprilie, la Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” din București. Coordonatorul secției de la Politehnica Timișoara este Gyula Gallovits.
Rezultatele complete ale sportivilor Polithenicii Timișoara
Rezultate Laser Run
- Eduard Păuleț – medalie de aur la juniori, masculin;
- Iosif Szeidert – medalie de bronz la juniori, masculin;
- Erik Krausz – medalie de aur la seniori, masculin;
- Cosmin Ardelean – medalie de argint la seniori, masculin;
- Denisa Bota – medalie de aur la seniori, feminin;
- Alexia Cuțaru – medalie de bronz la seniori, feminin;
- Beatrice Bujor – locul 4 la seniori, feminin;
Rezultate Pentatlon Modern
- Iosif Szeidert – medalie de argint la juniori, masculin;
- Eduard Păuleț – medalie de aur la seniori, masculin;
- Denisa Bota – medalie de argint la seniori, feminin;
- Beatrice Bujor – medalie de bronz la seniori, feminin;
