CSU Politehnica, reprezentată la Jocurile Mondiale Universitare de Vară de la Chengdu. Emil Dăncăneț va înota pentru România
CSU Politehnica va fi reprezentată la Jocurile Mondiale Universitare de Vară de la Chengdu, din China. Timișoreanul Emil Dăncăneț se va număra printre cei care vor face parte din lotul de natație al României, care va concura la competiția ce se va desfășura în perioada 28 iulie – 6 august 2023.
Emil Dăncăneț, înotătorul Clubului Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, se va număra printre cei care vor reprezenta România la „World University Games”, care va avea loc în orașul chinez Chengdu, în perioada 28 iulie – 6 august 2023. Este un specialist în procedeul bras și domină competițiile naționale la acest stil de înot. Convocarea pe care a primit-o l-a luat prin surprindere.
„A fost o surpriză pentru mine faptul că am fost ales și cooptat să reprezint România la Universiada din China. Am aflat cu aproximativ trei săptămâni înaintea competiției și am primit vestea cu bucurie. Nu am mai participat la o concurs atât de mare. Emoții nu am, deja au luat startul în multe competiții importante și sunt pregătit”, a spus Emil Dăncăneț.
Înotătorul lui CSU Politehnica Timișoara va concura la cele trei probe în care esete specialist. Se va întrece la 50, 100 și 200 de metri bras.
„Îmi propun să merg în timpii mei cei mai buni, să mă autodepășesc, să-mi depășesc recordurile personale. Înainte de toate, e o competiție cu mine, de care mă voi folosi și în perspectiva Campionatului Național în bazin scurt, de la sfârșitul acestui an, unde pot fi selectat pentru Mondialele în bazin scurt”, sunt gândurile lui Emil Dăncăneț, cu aproximativ două săptămâni înaintea startului Universiadei de Vară de la Chengdu.
În 2023, Emil Dăncăneț a devenit campion național la 50 de metri bras seniori pentru al doilea an consecutiv. Iar la 100 de metri bras, tot seniori, a cucerit medalia de argint. S-a revanșat în Cupa României la 100 de metri bras unde a devenit campion și a stabilit un record personal (1:02:75). Performanțe obținute după ce în 2022 a stabilit un record național la proba de 200 de metri bras în bazin scurt, iar la 100 și la 50 de metri bras a fost campion național. Rezultate care-l fac pe Emil Dăncăneț cel mai bun înotător la categoria bras pe care îl are România.
Antrenorul lui Emil Dăncăneț este Sabin Avram. Marius-Mihai Grigore și Ionuț-Bogdan Stroe vor fi cei doi antrenori ai României, la natație, în China.
În total, șase sportivi vor face parte din lotul de natație care va reprezenta România la Jocurile Mondiale Universitare de Vară de la Chengdu ce se vor desfășura în perioada 28 iulie – 6 august 2023.
Fetele de la CSU Poli, medalie de bronz la handbal pe plajă
Echipa feminină de senioare a CSU Politehnica Timișoara a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Beach Handball. La seniori masculin, handbaliștii alb-violeți au terminat pe poziția a patra, după o finală mică intens disputată.
CSU Politehnica Timișoara a participat în perioada 1-3 septembrie 2023 la Campionatul Național de Beach Handball, care s-a desfășurat pe plaja „Blanco Beach By Bavaria Blu”, din Mamaia. La feminin, handbalistele alb-violete au urcat pe ultima treaptă a podiumului și au obținut medalia de bronz.
La masculin, handbaliștii de la CSU Politehnica Timișoara, care se pregătesc să debuteze în sezonul 2023-2024 al Diviziei A, au terminat pe poziția a patra. A fost o finală mică în fața celor de la CSU Galați, pierdută cu greu de sportivii antrenați de Emil Stolojan.
„Participarea noastră la turneul de handbal pe plajă este foarte importantă în perspectiva noului sezon. Este mult mai solicitant și aduce un plus semnificativ când vine vorba despre pregătirea fizică, dar și cea tehnică. Se joacă doar din piruete, din sărituri. Practic, prezența noastră la Campionatul Național de Beach Handball este ca un cantonament binevenit înaintea începerii campionatului”, a transmis Emil Stolojan, antrenorul celor două echipe.
Echipa de seniori a CSU Politehnica Timișoara evoluează în Divizia A, seria A, unde se pregătește de un nou sezon. Înaintea începerii campionatului, handbaliștii universitari vor evolua sâmbătă, 9 septembrie, într-un meci amical la Sânnicolau Mare, contra Unirii din localitate.
CSU Politehnica Timișoara va debuta în noul sezon sâmbătă, 16 septembrie, pe teren propriu, într-un meci cu CS Universitatea Craiova.
Medalii de argint și bronz pentru canotorii de la CSU Poli, la Campionatul Național de fond, seniori
Sportivii de la CSU Politehnica Timișoara au câștigat două medalii la Campionatul Național de Fond, seniori. Andrei Popovici și Bogdan Gorea s-au aflat în aceeași barcă și au câștigat o medalie de bronz și una de argint la seniori, dublu rame și dublu vâsle.
CSU Politehnica Timișoara a fost prezentă cu trei echipaje la Campionatul Național de Fond destinat seniorilor, care s-a desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni, la Complexul Național „Elisabeta Lipă” din Snagov. Vineri, în prima zi, canotorii alb-violeți au urcat pe podium la dublu rame. Andrei Popovici și Bogdan Gorea au cucerit medalia de bronz.
Același echipaj al CSU Politehnica Timișoara, format din Andrei Popovici și Bogdan Gorea, a câștigat, sâmbătă, 11 noiembrie, medalia de argint la dublu vâsle masculin, categoria ușoară. Echipajul de patru vâsle seniori al Politehnicii Timișoara, format din Adrian Maghiar, David Crașovan, Alexandru Crașova și Cătălin Moga, a terminat pe locul 5.
„Sunt foarte mulțumită de rezultatele sportivilor noștri, în ciuda ghinioanelor care nu depind doar de noi. Și echipajul care nu a luat medalie, a venit foarte bine, ca timp, ținând cont că au concurat contra unor componenți ai loturilor naționale. Nu ne putem compara. În prima probă, puteam veni mult mai bine, trebuia să câștigăm. O săptămână în plus de pregătire pe lacul de la Snagov ar fi făcut diferența. Rezultatele pe care le-au obținut sportivii noștri sunt demne de apreciat”, a transmis Ecaterina Calapiș, antrenoarea de la CSU Politehnica Timișoara.
Politehnica Timișoara, reprezentată de doi sportivi la Campionatul European de cadeți și juniori de la Napoli
Doi dintre floretiștii Politehncii Timișoara se pregătesc să participe, săptămâna aceasta, la Campionatul European de cadeți și juniori, la Napoli. Este vorba despre Felix Dogariu și Dumitrița Josan.
Felix Dogariu și Dumitrița Josan sunt în topul scrimei europene. Vor participa, în perioada 22 – 29 februarie 2024, la Campionatul European de cadeți și juniori, care va avea loc în Italia, la Napoli. La floretă masculin, cadeți, Felix Dogariu, proaspăt campion național, este cel mai bine clasat din România. Se află la un ranking de 28 pe plan mondial, cu un total de 84 de puncte. Următorul cel mai bine clasat român are un ranking de 97, cu 26 de puncte. Pentru sportivul nostru în vârstă de 15 ani există speranțe de a prinde un loc printre primii 16 floretiști ai Europei.
La floretă feminin, cadeți, Politehnica Timișoara va fi prezentă prin Dumitrița Josan (17 ani), reprezentantă a Republicii Moldova. Conform ranking-ului, ea este clasată a 13-a, cu 121 de puncte. Iar la Napoli pleacă cu gândul de a repeta performanța din anul 2023, atunci când a câștigat medalia de bronz la Campionatul European de la Tallinn, Estonia.
Printre sportivii care ar fi trebuit să se afle la Napoli se numără și Ingrid Miti Bikfalvi. Clasarea pe poziția a 4-a în ranking la nivel național îi acorda această posibilitate, însă din pricina unor jocuri de culise a fost preferată o altă sportivă de la Steaua București.
„Le ținem pumnii sportivilor noștri și sperăm să se întoarcă de la Campionatul European de cadeți și juniori cu rezultate care să ne facă mândri”, a spus Adrian Tal, directorul executiv de la CSU Politehnica Timișoara.
Iulia Mărginean de la CSU Poli Timișoara a devenit vicecampioană cu România la Campionatul Balcanic de cros.
Iulia Mărginean de la CSU Poli Timișoara a devenit vicecampioană cu România la Campionatul Balcanic de cros.
Legitimată la CSU Politehnica Timișoara, Iulia Mărginean a făcut parte din lotul României care a participat, sâmbătă, la Campionatul Balcanic de cros desfășurat la Pirdop, în Bulgaria.
În clasamentul pe echipe, „tricolorele” s-au clasat pe poziția a doua și au cucerit medalia de argint la U20. Iulia Mărginean este o alergătoare în vârstă de 19 ani, venită la Poli de la CSȘ Mediaș.
Cel mai probabil, Iulia Mărginean va face parte din lotul României și la Campionatul European de cros care se va desfășura în 10 decembrie 2023, la Bruxelles, în Belgia.
În total, România a obținut cinci medalii la Campionatul Balcanic de cros.
CSU Poli câștigă opt medalii la Cupa României de Laser Run
Opt medalii au fost câștigate de sportivii de la CSU Politehnica la Cupa României la Laser Run, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la Timișoara. Atât la masculin, cât și la feminin, clubul alb-violet a câștigat Cupa României prin Cosmin Ardelean, respectiv Ana Ivan.
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, în colaborare cu CSU Politehnica a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, la baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv Banatul, Cupa României la Laser Run (alergare și tir). Au fost 64 de sportivi la start, iar opt dintre cei care au concurat pentru CSU Poli au câștigat medalii naționale.
Cosmin Ardelean de la CSU Poli a câștigat Cupa României la seniori, iar medalia de argint a fost obținută de Alexandru Sas. Ana Ivan a fost prima în competiția senioarelor.
Primele poziții au fost obținute de sportivii de la CSU Poli și la categoria Tineret (19-21 de ani). Alexia Cuțaru s-a impus la feminin iar la masculin primele două poziții au fost obținute de Erik Krausz și Bogdan Toader.
CSU Poli a dominat Cupa României și la categoria U17. Eduard Păuleț a terminat pe prima treaptă a podiumului, iar Nicolas Tănăsciuc s-a clasat pe poziția a doua.
„După muncă, și răsplată. Sunt performanțe așteptate pentru mine. Știu care sunt capacitățile sportivilor pe care îi pregătesc, iar efortul pe care l-au depus în ultima perioadă a dat rezultate”, a concluzionat Gyula Gallovits, antrenorul sportivilor de la CSU Politehnica Timișoara.
Baschetbalistele Politehnicii Timișoarei, în căutare de medalii la Final Four-ul Campionatului Național U19
E un sfârșit de săptămână important pentru echipa U19 de baschet feminin a Politehnicii Timișoara. Sportivele antrenate de Dan Zenobiu Ionescu sunt calificate în Final Four-ul Campionatului Național, unde vizează una dintre medalii.
Politehnica Timișoara se află printre echipele calificate în Final Four-ul Campionatului Național U19 de baschet feminin, care va avea loc în 24 și 25 februarie, la Târgoviște, în Sala „CSS Ioan Valerian”. Echipa antrenată de Dan Zenobiu Ionescu speră la un loc pe podium, ceea ce ar fi echivalentul unei medalii. Performanța ar fi o premieră.
„Vrem să ne întoarcem cu o medalie de la Târgoviște. Totodată, nu trebuie să uităm faptul că plecăm cu ultima șansă prin prisma clasamentului, după sezonul regulat. Suntem încrezători, fetele sunt încrezătoare. Ar fi o premieră să reușim o medalie. Doar prin prisma faptului că am ajuns acolo este o performanță, un pas înainte. Acum doi ani am terminat pe locul 10, anul trecut pe locul 5, acum suntem în Final For. Ne dorim tot mai mult”, a spus Dan Zenobiu Ionescu, coordonatorul secției de baschet a Politehnicii Timișoara.
Primul meci este programat să înceapă sâmbătă, 24 februarie 2024, de la ora 12. Adversarul Politehnicii Timișoara va fi CSM Ploiești, principala favorită la câștigarea titlului. Ploieștencele au terminat sezonul regulat pe prima poziție, cu 10 victorii din tot atâtea partide.
Politehnica Timișoara a încheiat sezonul regulat cu cinci victorii și tot atâtea înfrângeri. Din serie au mai făcut parte CSM Ploiești, CS Sportul Studențesc București, Crișul Oradea și, respectiv, cele două adversare din weekend ale Politehnicii Timișoara. Final Four-ul Campionatului Național U19 de baschet feminin este programat să se desfășoare în perioada 24-25 februarie.
Carla Pârv de la CSU Poli, singura timișoreancă prezentă la Campionatul European de volei feminin U17. Evoluții consistente pentru națională
Carla Pârv, voleibalista cu dublă legitimare, care evoluează pentru CSU Politehnica Timișoara și pentru CSȘ Bega, s-a numărat printre componentele naționalei României U17, prezentă la Campionatul European de volei feminin. A fost una dintre jucătoarele de bază și a avut evoluții în care s-a remarcat. România a înregistrat două victorii și cinci înfrângeri la turneul final.
Cu Carla Pârv printre protagoniste, naționala U17 de volei a României s-a aliniat la startul Campionatului European, care se desfășoară în Serbia și Ungaria, în această perioadă. Născută la Timișoara, Carla Pârv, care evoluează cu dublă legitimare la CSȘ Bega și la CSU Politehnica Timișoara, în Liga a II-a, la senioare, a avut evoluții apreciate la turneul final. În meciul câștigat contra naționalei similare a Franței, sportiva noastră a fost cea mai bună realizatoare, cu 14 puncte reușite.
România U17 a făcut parte dintr-o grupă alături de naționalele similare ale Sloveniei, Turciei, Franței, Germaniei, Ungariei și Belgiei. A înregistrat două victorii, în fața Franței și a uneia dintre gazdele turneului, Ungaria. A cedat celelalte partide. „Tricolorele” au încheiat turneul final pe locul 14 din cele 16 competitoare. Meciurile s-au desfășurat la Bekescsaba.
Născută la Timișoara, Carla Pârv este una dintre speranțele voleiului feminin din România. A început acest sport încă din clasa I, la CSȘ Bega, sub îndrumarea Cerasellei Șerban. De la 14 ani, în ciuda vârstei, evoluează și contra senioarelor, în Liga a II-a de volei feminin, la CSU Politehnica Timișoara. Un aspect consistent care i-a ridicat mult nivelul de joc și a transformat-o într-o voleibalistă precoce.
„Pentru CSU Politehnica și CSȘ Bega este un lucru foarte mare faptul că a dat la EURO U17 o jucătoare cum e Carla Pârv, născută la Timișoara, unde a fost crescută ca sportivă. Mai ales pentru mine, personal, e o onoare. E important și pentru oraș, chiar dacă investiția este în mare parte a părinților și a cluburilor. Sunt mândră și bucuroasă faptul că ea a avut această șansă. Prestațiile ei sunt influențate simțitor și de faptul că deja, de câțiva ani, evoluează și la senioare. Simte jocul, știe să se așeze în teren, să servească, să atace cu o altă forță. Se vede că este o sportivă complexă și că are foarte multe jocuri în spate”, a spus Cerasella Șerban, antrenoare la CSȘ Bega și CSU Politehnica Timișoara.