A murit Viorel-Aurel Șerban, fost rector al Universității Politehnica Timișoara

Prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, fost rector al Universității Politehnica Timișoara, s-a stins din viață.

„Cu profundă durere, Universitatea Politehnica Timișoara anunță trecerea la cele veșnice a prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, rector al instituției în perioada 2012-2020. Întreaga comunitate academică a Universității Politehnica Timișoara deplânge pierderea unuia dintre cei mai distinși membri ai săi, devotat comunității politehniste timp de peste cinci decenii, care a condus cu dăruire și viziune instituția noastră într-un moment istoric – trecerea pragului centenarului”, a transmis Universitatea Politehnica Timișoara.

Profesorul Viorel-Aurel Șerban a fost rectorul Universității Politehnica Timișoara între anii 2012 și 2020. Alături de activitatea academică și cea de cercetare, s-a numărat printre marii susținători ai sportului alb-violet, fiind printre cei mai apropiați de Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara.

Născut în anul 1954, la Chișineu-Criș, prof. Viorel-Aurel Șerban și-a legat destinul profesional de Politehnica timișoreană încă din anii studenției la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic „Traian Vuia”. După o scurtă perioadă în industrie și cercetare, a revenit în universitate în 1982, parcurgând, prin muncă, rigoare și vocație, toate treptele carierei didactice: de la cadru didactic asociat la profesor universitar și conducător de doctorat.

Cercetător de prestigiu în domeniul ingineriei materialelor, cu contribuții remarcabile în studiul și caracterizarea materialelor metalice amorfe și nanocristaline, a fost autor și coautor a peste 250 de lucrări științifice și 9 invenții, coordonând zeci de proiecte de cercetare și formând generații de ingineri și doctori în știință. A ocupat funcții importante în structuri naționale de evaluare academică și a fost un susținător activ al calității și coerenței sistemului de învățământ superior tehnic din România.

În plan managerial, a fost prodecan al Facultății de Mecanică, prorector (2004–2012), iar apoi rector al Universității Politehnica Timișoara pentru două mandate (2012–2020). A fost ultimul rector al primului secol de existență al universității, având un rol esențial în pregătirea și marcarea Centenarului și în conturarea direcțiilor strategice pentru „Politehnica noului secol”.

În calitate de rector, profesorul Șerban a lăsat o amprentă de neșters asupra universității . În timpul mandatelor sale au fost inaugurate Biblioteca și Centrul de Conferințe UPT, a fost obținută licența de emisie pentru TeleUniversitatea, au fost înființate Fundația Politehnica și Comitetul Director al UPT și a fost consolidată cooperarea internațională cu universități și centre de cercetare de prestigiu din Europa. În anul 2016, a fost inițiator și prim președinte al Alianței Române a Universităților Tehnice, structură menită să reprezinte unitar interesele universităților tehnice din România.

Prof. Viorel-Aurel Șerban a fost, de asemenea, un susținător dedicat al sportului universitar. A contribuit decisiv la revitalizarea mișcării sportive politehniste, a înființat clubul de fotbal ASU Politehnica Timișoara și a sprijinit activitatea structurilor sportive ale CSU Politehnica Timișoara, implicându-se direct în dezvoltarea handbalului și fotbalului universitar.

Pentru întreaga sa activitate i-au fost conferite numeroase distincții academice, între care titluri de Doctor Honoris Causa și diploma „Meritul Academic” a Academiei Române, fiind din 2022 membru corespondent al Academiei Române de Științe Tehnice.

Timp de peste jumătate de secol, profesorul Viorel-Aurel Șerban a slujit cu devotament Universitatea Politehnica Timișoara, lăsând în urmă nu doar clădiri și structuri instituționale, ci mai ales o viziune despre ce înseamnă excelența academică, integritatea și dăruirea față de educație.

Prin întreaga sa carieră, prof. Viorel-Aurel Șerban a întruchipat valorile fundamentale ale Politehnicii: competență, rigoare, responsabilitate și loialitate față de instituție. A fost un lider echilibrat, un profesor respectat și un coleg generos, care a pus întotdeauna pe primul loc dezvoltarea universității și binele comunității academice.

Plecarea sa lasă un gol imens în inimile noastre și în viața Universității Politehnica Timișoara.

Comunitatea academică a Universității Politehnica Timișoara transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care i-au fost aproape.

Amintirea sa va dăinui în inimile noastre și în istoria acestei instituții centenare pe care a servit-o cu atâta devotament.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!


Victor Țâmpu s-a stins din viață

Victor Țâmpu, un nume important al handbalului din Timișoara, a murit duminică, 2 noiembrie. În 1979 a fost vicecampion al României. Între 2018 și 2020 a fost antrenorul echipei CSU Politehnica.

Victor Țâmpu s-a stins din viață duminică, 2 noiembrie. Este unul dintre numele importante nu doar pentru handbalul de pe Bega, dar și pentru cel din județul Timiș. S-a numărat printre cei care au făcut parte din echipa Politehnicii Timișoara, care în 1979 a devenit vicecampioană națională. La Comerțul Sânnicolau Mare a activat ca antrenor-jucător. S-a mai aflat pe banca echipelor feminine Constructorul Timișoara și AEM Timișoara, iar între 2018 – 2020 a antrenat-o pe CSU Politehnica.

Dumnezeu să-l odihnească!


CSU Politehnica Timișoara, în al șaselea număr al revistei „Născut pentru Sport”

A șasea ediție a revistei „Născut pentru Sport”, dedicată mediului sportiv din județul Timiș, a fost lansată joi, 7 octombrie, în Sala Senatului din cadrul Rectoratului Universității Politehnicii Timișoara. În paginile din acest an a revistei se regăsește și o retrospectivă a ultimului an de activitate a CSU Politehnica Timișoara, un interviu cu directorul Adrian Tal, dar și poveștilor de succes ale mai multor sportivi legitimați la clubul alb-violet.

Sala Senatului din cadrul Rectoratului Universității Politehnica Timișoara a reunit, ieri după-amiază, comunitatea sportivă din județul Timiș, în cadrul evenimentului de lansare a revistei „Născut pentru Sport Timiș”, ediția a șasea. Gala a fost organizată în parteneriat cu UPT, iar printre cei care au participat s-a numărat și conf. univ. dr. ing. Simon Pescari, prorector al Universității Politehnica Timișoara.

„Universitatea Politehnica Timișoara este implicată în activitățile sportive din 1921. Dorința nu este de a se implica doar la nivel local, la nivel de fotbal, ci ne interesează la nivel de comunitate și activități sportive în întreg județul. Cel puțin de un secol, ne implicăm să ducem Politehnica la nivel internațional. Dacă discutăm de clubul Poli, am avut plăcerea să o vedem în ligile naționale, în competiții europene. Ne dorim ca noi, ca universitate, să fim puntea de legătură între activitatea sportivă din universitate și din comunitatea bănățeană”, a declarat conf. univ. dr. ing. Simon Pescari, prorector al Universității Politehnica Timișoara.

 

Adrian Tal, director al Clubului Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, a fost printre cei prezenți la gala de lansare a ediției a VI-a a revistei „Născut pentru Sport”. Se numără printre managerii care au o pagină dedicată, un interviu realizat de Beatrice Mercado, editorul revistei. Totodată, aceasta mai cuprinde o retrospectivă a ultimelor performanțe reunite de CSU Poli, dar și poveștile de succes ale unor sportivi legitimați în alb-violet.

„Clubul sportiv Universitar Politehnica Timișoara – club ce care o vechime de 104 ani – definește imaginea activității sportive studențești a Școlii Politehnica din Timișoara, în prezent Universitatea Politehnica Timișoara. De-a lungul timpului, clubul alb-violet a avut performanțe de excepție la campionatele naționale, dar și internaționale – chiar și la Jocurile Olimpice. Practic, vorbim despre cel mai mare brand al Banatului!”,  a spus directorul CSU Poli, Adrian Tal.

În editarea și tipărirea Revistei Născut pentru Sport Timiș nr. 6 și în distribuția acesteia elevilor din școlile cu clasele I-VIII din județul Timiș, de către marii sportivi, antrenori și manageri în sport timișeni promovați în acest număr de revistă, în cadrul unei suite de ediții ale acțiunii „Azi sunt profu’ tău de sport!”, care se vor desfășura, în mai multe ediții, în perioada 8-23 octombrie, iar în cadrul acestor ediții se vor distribui gratuit, elevilor timișeni, cele 3200 de exemplare din Revista Născut pentru Sport Timiș nr. 6, direct din mâna sportivilor, antrenorilor și managerilor de sport promovați în acest număr de revistă, în mai multe școli din localitățile Timișoara, Lugoj, Buziaș, Giroc, Parța, Moșnița, Ghiroda, Dudeștii Noi, Dumbrăvița și Șag.


Medalii câștigate de atleții Politehnicii Timișoara, la sfârșitul săptămânii trecute

Performanțe notabile obținute de atleții Politehnicii Timișoara, la sfârșitul săptămânii trecute. Au fost câștigate trei medalii, la două competiții diferite.

Atleții Politehnicii Timișoara s-au aflat la Campionatul Național de alergare montană, la sfârșitul săptămânii trecute, care s-a desfășurat la Câmpulung Moldovenesc, sâmbătă și duminică. În prima dintre zile s-a desfășurat CN de alergare montană – vertical, acolo unde, pe echipe, Politehnica Timișoara a terminat pe locul 3 la tineret. La feminin, alb-violetele s-au clasat pe poziția a patra la categoria senioarelor. Bogdan Toader a reușit să termine tot pe 4 la individual, tineret.

A doua zi a fost destinată probei de alergare montană pe distanță scurtă. În proba pe echipe, tot la masculin, Politehnica Timișoara a obținut medalia de bronz.

Duminică, în 25 mai, Gabriel Voicu, atlet legitimat la Poli, s-a aflat la startul competiției internaționale de categorie challenger denumită Papaflessia, care s-a desfășurat în Grecia, la Kalamata. A obținut una dintre cele mai bune performanțe ale sezonului, după ce a terminat pe locul 2 proba de 800 de metri, una dintre preferatele sale. Gabriel Voicu a oprit cronometrul la 1.47.63.


Dublă deplasare la Oradea pentru baschetbalistele Politehnicii Timișoara

Politehnica Timișoara va avea parte de o dublă deplasare, în weekend, în Liga I de baschet feminin. Alb-violetele vor susține două meciuri în deplasare

CSU Politehnica Timișoara are parte de două meciuri în deplasarea de la Oradea, în acest sfârșit de săptămână, în Liga I de baschet feminin. Alb-violetele antrenate de Dan Ionescu vor juca primul meci sâmbătă, 1 martie, de la ora 12:30. Meciul de duminică, 2 martie, este programat să înceapă la ora 12.

În ultima etapă, Politehnica Timișoara a evoluat în două partide pe teren propriu, cu CS Politehnica Iași. Ambele dispute au fost câștigate de gazde.

Întreg lotul echipei de baschet a Politehnicii Timișoara poate fi văzut aici. 


Floretiștii Politehnicii Timișoara câștigă încă două medalii la CN de cadeți și juniori. Terminăm competiția cu șase podiumuri

Floretiștii Politehnicii Timișoara au câștigat alte două medalii, duminică, 26 ianuarie, în ultima zi a Campionatului Național de cadeți și juniori. Terminăm competiția cu un total de șase medalii.

Echipa masculină de floretă a Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la juniori. A fost o finală mica împotriva celor de la CSS Triumf București, care s-a încheiat cu 45 – 36. Din echipa Politehnicii Timișoara au făcut parte Artiom Cecet, Oliver Chinte, Theodor Pahone și Felix Dogariu. Mihnea Robănescu trebuia să facă parte din echipa alb-violetă, însă s-a accidentat înaintea începerii competiției. Îi urăm însănătoșire grabnică.

La feminin, juniori, Politehnica Timișoara a terminat tot pe poziția a treia. Medalia de bronz a fost câștigată de Emma Doncean, Dumitrița Josan, Karina Tal și Ingrid Miti Bikflavi, scor 45 – 28, în fața celor de la ACS Floreta Timișoara.

Astfel, CSU Politehnica Timișoara ajunge la un total de șase medalii câștigate la Campionatul Național de cadeți și juniori. Celor de astăzi li se adaugă cele două de aur obținute la individual de Felix Dogariu, campion atât la cadeți, cât și la juniori. Ingrid Miti Bikflavi a obținut bronzul la individual, juniori. Tot locul 3 a fost câștigat și în proba feminine pe echipe, la cadeți. Pe lângă cele șase medalii câștigate, am oferit șansa mai multor copii de la Școala de Scrimă să participe la o întrecere cu sportivi mult mai mari și mai inițiați.

Vă reamintim, în 2024, secția de scrimă a Politehnicii Timișoara, una dintre cele mai bune din țară, a câștigat nu mai puțin de 22 de medalii – trei dintre ele au fost de aur, cinci de argint și 14 de bronz. Antrenorul secției de scrimă a Politehnicii Timișoara este Livius Buzan.

Campionatul Național de cadeți și juniori se desfășoară în perioada 23 – 26 ianuarie, în Sala de Scrimă „Ana Pascu” din București.


Politehnica Timișoara, alte trei medalii la floretă. Felix Dogariu, campion național și la juniori

CSU Politehnica Timișoara a câștigat trei medalii în a doua zi a Campionatului Național de cadeți și juniori. Felix Dogariu a devenit campion național și la juniori.

Floretistul Felix Dogariu a obținut sâmbătă, 25 ianuarie, titlul național la juniori. l-a întrecut în ultimul act al concursului pe Victor Baciu (CSM Cluj Napoca), cu 15-10. Este a doua medalie pe care sportivul alb-violet o câștigă la Campionatul Național de cadeți și juniori, după ce joi se impunea în competiția dedicată cadeților.

Și Ingrid Miti Bikfalavi a obținut un podium. A câștigat medalia de bronz la floretă în proba feminină individuală a junioarelor. 45-25 în finala mică, disputată în compania echipei ACS Atlas Invictus Cluj Napoca (Yvonne Catană, Catrinel Dubău, Carla Temeș, Celeste Teodori).

Vă reamintim, în 2024, secția de scrimă a Politehnicii Timișoara, una dintre cele mai bune din țară, a câștigat nu mai puțin de 22 de medalii – trei dintre ele au fost de aur, cinci de argint și 14 de bronz. Antrenorul secției de scrimă a Politehnicii Timișoara este Livius Buzan.

Campionatul Național de cadeți și juniori se desfășoară în perioada 23 – 26 ianuarie, în Sala de Scrimă „Ana Pascu” din București.


Medalii pentru atleții Politehnicii Timișoara, la Campionatul Național de Cros. Dan Raul a devenit campion la tineret

Atleții Politehnicii Timișoara au fost la înălțime, la Campionatul Național de Cros. Dan Raul a devenit campion național la tineret. Pe echipe, atât la masculin, cât și la feminin, Politehnica Timișoara a câștigat medaliile de argint.

Sute de alergători au luat startul la Campionatul Național de Cros, care a avut loc sâmbătă, 26 octombrie, pe pista de 2.000 de metri din pădurea de la Băile Felix, acolo unde atleții Politehnicii Timișoara s-au clasat pe podium. Dan Raul a devenit campion național la tineret, iar pe echipe, la masculin, Politehnica Timișoara a câștigat medalia de argint la aceeași categorie de vârstă. Dan Raul, Bogdan Toader, Erik Krausz și Brian Mirea au fost cei patru alergători al Politehnicii.

Nici fetele nu au rămas datoare. Yasmina Tămășilă, Alexia Cutaru și Naomi Pârvoi au câștigat și ele medalia de argint pe echipe, tot la tineret.

În plus, competiția a venit și cu un bonus pentru Dan Raul. Sportivul Politehnicii Timișoara a fost selectat în cadrul echipei naționale de tineret a României și va reprezenta „tricolorul” la Balcaniada de Cros, în 11 noiembrie, la Câmpulung Moldovenesc.

Antrenorul secției de atletism a Politehnicii Timișoara este Daniel Chirilă.


Privacy Preference Center