Medalii câștigate de atleții Politehnicii Timișoara, la sfârșitul săptămânii trecute
Performanțe notabile obținute de atleții Politehnicii Timișoara, la sfârșitul săptămânii trecute. Au fost câștigate trei medalii, la două competiții diferite.
Atleții Politehnicii Timișoara s-au aflat la Campionatul Național de alergare montană, la sfârșitul săptămânii trecute, care s-a desfășurat la Câmpulung Moldovenesc, sâmbătă și duminică. În prima dintre zile s-a desfășurat CN de alergare montană – vertical, acolo unde, pe echipe, Politehnica Timișoara a terminat pe locul 3 la tineret. La feminin, alb-violetele s-au clasat pe poziția a patra la categoria senioarelor. Bogdan Toader a reușit să termine tot pe 4 la individual, tineret.
A doua zi a fost destinată probei de alergare montană pe distanță scurtă. În proba pe echipe, tot la masculin, Politehnica Timișoara a obținut medalia de bronz.
Duminică, în 25 mai, Gabriel Voicu, atlet legitimat la Poli, s-a aflat la startul competiției internaționale de categorie challenger denumită Papaflessia, care s-a desfășurat în Grecia, la Kalamata. A obținut una dintre cele mai bune performanțe ale sezonului, după ce a terminat pe locul 2 proba de 800 de metri, una dintre preferatele sale. Gabriel Voicu a oprit cronometrul la 1.47.63.
Politehnica Timișoara domină Campionatul Național de Biatlon și Triatlon Modern
Sportivii Politehnicii Timișoara s-au întors cu numeroase medalii de la Campionatul național de Biatlon și Triatlon Modern, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la Otopeni. Au fost nu mai puțin de 11 podiumuri.
Sportivii Politehnicii Timișoara se întorc cu numeroase medalii de la Campionatul Național de Biatlon și Triatlon Modern. Iosif Szeidert a terminat pe prima poziție la triatlon, U19, iar la biatlon s-a clasat pe poziția a III-a. Nikolas Tanasciuc a fost pe primul loc la triatlon, în categoria destinată juniorilor. Același sportiv s-a clasat pe poziția a treia la biatlon, juniori.
La triatlon, seniori, Nikolas Tanasciuc a fost pe prima poziție, iar pe locul al III-lea s-a clasat Erik Krausz. Bogdan Toader a fost și el pe podium.
La categoria feminină, junioare, a fost obținută o medalie de bronz, la triatlon, respectiv un loc 4 la biatlon. Beatrice Bujor s-a clasat pe poziția a doua atât la biatlon, cât și la triatlon, senioare.
Este o nouă reușită a sportivilor Politehnicii Timișoara, după cea de la începutul lunii mai, când s-au întors cu 11 medalii de la Campionatul Național de Pentatlon Modern și Laser Run. Antrenorul secției Politehnicii Timișoara este Gyula Gallovits.
Politehnica Timișoara, a patra medalie la Campionatul Național de floretă, seniori. Bronz pe echipe, la masculin
A patra zi, a patra medalie pentru sportivii Politehnicii Timișoara, la Campionatul Național de floretă, seniori. Alb-violeții au terminat, duminică, 11 mai, pe locul 3 proba pe echipe, la masculin.
Politehnica Timișoara a fost reprezentată de două echipe în proba pe echipe de la Campionatul Național de floretă, seniori. Prima dintre ele, alcătuită din Benjamin Bodo, Felix Dogariu și Nikitas Gherman, a terminat pe locul 3 și a câștigat medalia de bronz. A fost un prim duel cu cei de la CSM Cluj-Napoca, pe care floretiștii alb-violeți l-au câștigat cu scorul de 45 – 25. A urmat o semifinală cu CSA Steaua București, pe care Politehnica Timișoara a fost aproape să o câștige. Disputa a fost decisă la două tușe, scor 43 – 45 în favoarea „militarilor”.
Competiția a fost câștigată detașat de prima echipă a celor de la CS Rapid București. Scorul din finala cu CSA Steaua a fost 45 – 26. Cealaltă echipă a Politehnicii Timișoara, alcătuită din Artiom Cecet, Mihea Robănescu, Eugeniu Vadaniuc, a trecut în 16-imi de CS Rapid București 2, apoi a fost eliminată de finalista CSA Steaua cu scorul de 32 – 45.
Este a patra medalie pe care Politehnica Timișoara o câștigă la CN de floretă, seniori, care a avut loc la finalul acestei săptămâni, în Sala „Ana Pascu” din Buurești. În prima zi, joi, Dumitrița Josan a câștigat bronzul la feminin, individual, apoi, pe echipe, tot la feminin, Politehnica Timișoara s-a clasat tot pe poziția a treia. Sâmbătă, la vârsta de 16 ani, Felix Dogariu a obținut medalia de argint. Este cel mai bine cotat floretist român, cu evoluții remarcabile și pe plan internațional, atât la individual, cât și cu echipa.
La doar 16 ani, Felix Dogariu devine vicecampion național la floretă, seniori. A treia medalie câștigată de Politehnica Timișoara
O nouă performanță de excepție reușită de Felix Dogariu, scrimer al Politehnicii Timișoara. La doar 16 ani a devenit, sâmbătă, 10 mai, a devenit vicecampion național la floretă, seniori.
Proba individuală a Campionatului Național de floretă, seniori, a avut loc astăzi, în Sala „Ana Pascu” din București, iar Politehnica Timișoara a câștigat o nouă medalie. Deși are doar vârsta de 16 ani, Felix Dogariu, vârf al generației sale, a ajuns până în finală, unde a fost învins de Alexandru Sîrb de la CSA Steaua, campion și anul trecut. A fost o finală pe care floretistul de la Poli a cedat-o cu scorul de 9 – 15.
Până în ultimul act, reprezentatul Politehnicii Timișoara și-a dominat toți adversarii. A fost un prim duel cu David Andrei Alexandru de la Aramis București, de care a trecut cu 15 – 3. A urmat duelul cu Darius Malekshanian de la Floreta Timișoara, pe care Felix Dogariu l-a învins cu scorul de 15 – 13, apoi un 15 – 7 cu Eugeniu Vadaniuc, legitimat tot la Politehnica Timișoara, sportiv din Republica Moldova. Duelul din semifinale a fost cu Vlad Roșu de la Steaua București, pe care Dogariu l-a învins cu 15 – 10.
După finala cu Alexandru Sîrb, Felix Dogariu și-a asigurat o nouă medalie de argint în palmares. A fost pe a doua treaptă a podiumului și la categoria de tineret, iar la cadeți și juniori nu a avut adversar, terminând competițiile cu medalii de aur. Este cel mai bine cotat floretist român, cu evoluții remarcabile și pe plan internațional, atât la individual, cât și cu echipa.
Este a treia medalie pe care Politehnica Timișoara o câștigă la Campionatul Național de floretă, seniori. În prima zi, Dumitrița Josan a câștigat medalia de bronz la individual feminin, iar în ziua a doua, pe echipe, Politehnica Timișoara a terminat pe locul 3, obținând o nouă medalie de bronz. Politehnica Timișoara a fost reprezentată în proba pe echipe de Dumitrița Josan, Ingrid Miti Bikfalvi, Ecaterina Gorobeț și Diana Suta.
În competiția masculină, la individual, Politehnica Timișoara a mai fost reprezentată de Benjamin Bodo, Mihnea Robănescu și Eugen Vadaniuc. Cel din urmă s-a clasat pe poziția a 8-a.
Politehnica Timișoara, medalie de bronz în proba pe echipe la Campionatul Național de floretă
O nouă medalie câștigată de Politehnica Timișoara la Campionatul Național de floretă. Alb-violetele au terminat pe locul 3 întrecerea pe echipe.
Reprezentantele Politehnicii Timișoara au câștigat, vineri, 9 mai, a doua medalie la Campionatul Național de floretă, seniori. A fost un duel cu CSA Steaua București II în „finala mică”, în care alb-violetele s-au impus fără probleme, cu scorul de 45 – 18. În semifinale, Politehnica Timișoara a fost învinsă de CS Rapid București, care a pierdut duelul pentru medalia de aur cu prima echipă a Stelei București.
Politehnica Timișoara a fost reprezentată în proba pe echipe de Dumitrița Josan, Ingrid Miti Bikfalvi, Ecaterina Gorobeț și Diana Suta. Cu o zi înainte, în cadrul probei individuale, Dumitrița Josan a câștigat medalia de bronz. Ingrid Miti Bikfalvi a fost a șaptea.
Competiția s-a desfășurat la București, în Sala de Scrimă „Ana Pascu”. Coordonatorul secției de scrimă a Politehnicii Timișoara este Livius Buzan.
Dumitrița Josan, medalie de bronz la Campionatul Național de floretă, seniori
Dumitrița Josan de la Politehnica Timișoara a câștigat medalia de bronz la Campionatul Național de floretă, seniori. O altă scrimeră alb-violetă, Ingrid Miti Bikfalvi, a terminat competiția pe locul 7.
Politehnica Timișoara câștigă o nouă medalie la floretă, în 2025. Dumitrița Josan a terminat, joi, pe locul 3 a Campionatului Național, la proba feminină individuală. A întâlnit-o chiar pe Ingrid Miti Bikfalvi în sferturile de finală, pe care a învins-o cu scorul de 15 – 5. Pentru Dumitrița Josan a urmat o semifinală cu Emila Corbu de la CSU Rapid, pierdută cu 9 – 15. Floretista de la Rapid a jucat finala cu Anca Săveanu de la CSA Steaua București, pe care a pierdut-o.
Astfel, Ingrid Miti Bikfalvi a terminat pe locul 7 Campionatul Național de floretă, seniori. Dumitrița Josan s-a clasat pe 3 și a câștigat medalia de bronz, alături de Mălina Călugreanu de la CSU Steaua București. A fot o competiție disputată între trei cluburi, cele două din București, CSA Steaua și CS Rapid, respectiv Politehnica Timișoara.
Rezultate complete
Sferturile de finală:
- Anca Săveanu (CSA Steaua) – Maria Teodorescu (CS Rapid) 11-4
- Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) – Karina Liță (CSA Steaua) 15-9
- Dumitrița Josan (CSU Poli Timișoara) – Ingrid Miti Bikfalvi (CSU Poli Timișoara) 15-5
- Emilia Corbu (CS Rapid) – Andreea Dincă (CSA Steaua) 11-10
Semifinale:
- Anca Săveanu (CSA Steaua) – Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) 15-12
- Emilia Corbu (CS Rapid) – Dumitrița Josan (CSU Poli Timișoara) 15-9
Finala
- Anca Săveanu (CSA Steaua) – Emilia Corbu (CS Rapid) 4-3
Politehnica Timișoara, 11 medalii la Campionatul Național de Pentatlon Modern și Laser Run
Politehnica Timișoara domină, și în 2025, întrecerile naționale de pentatlon modern și laser run. Sportivii alb-violeți se întorc cu 11 medalii de la Campionatul Național.
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a organizat în perioada 3 – 4 mai Campionatul Național de Pentatlon Modern și Laser Run, la București. Au participat 77 de sportivi la competiția care a avut loc la București, legitimați la 14 cluburi din România. Politehnica Timișoara a dominat întrecerile de la juniori, U19 și tineret.
Eduar Păuleț a devenit campion național la pentatlon modern, categoria seniorilor. La laser run, juniori, Eduar Păuleț a terminat tot pe prima poziție, iar la categoria seniorilor Cosmin Ardelean a obținut medalia de aur.
Rezultate complete ale sportivilor Politehnicii Timișoara
Pentatlon modern
- Iosif Szeidert – loc 1 U19M
- Nikolas Tanasciuc – loc 2 Juniori M
- Eduar Păuleț – loc 1 Seniori M
Laser Run
- Iosif Szeidert – locul 2 U19 M
- Nikolas Tanasiciuc – locul 2 U19 M
- Eduard Păuleț – locul 1 juniori M
- Bogdan Toader – locul 3 seniori M
- Erik Krausz – locul 2 seniori M
- Cosmin Ardelean – locul 1 seniori M
- Alexia Cutaru – locul 2 juniori F
- Beatrice Bujor – locul 2 seniori F
Antrenorul secției Politehnicii Timișoara este Gyula Gallovits. Rezultatele complete pot fi văzute accesând link-ul de mai aici: https://frnpm.ro/informatii-utile/diverse.