Orașul Timișoara a fost celebrat prin sport alături de sportivii Politehnicii, la sfârșitul săptămânii trecute. A fost un prilej pentru cei mici de a se apropia de campionii alb-violeți, modele de urmat pentru cei care vor să facă sport.

Prima dintre activitățile din cadrul proiectului „Politehnica Timișoara – Povestea continuă…” a avut loc sâmbătă, 2 august, în Parcul „Franz Joseph”, aflat pe malul Begăi, în zona centrală a Timișoarei. A fost un prilej de a sărbători orașul prin sport, alături de campionii de la CSU Poli, care au făcut demonstrații atât de scrimă, cât și de atletism sau pentatlon modern.

Zeci de copii au venit să se întâlnească cu sportivii alb-violeți, iar seara de activități a început cu un moment educativ, în care cei mici au aflat care este semnificația zilei de 3 august pentru Timișoara. Alături de reprezentanții Politehnicii Timișoara s-au aflat și cei de la ACS Floreta Timișoara, dar și ACS Titanii.

A urmat prezentarea celor trei cluburi de sport, dar și a sportivilor Politehnicii Timișoara, exemple de bună practică și modele pentru viitorii campioni. În fața celor mici s-a aflat Ingrid Miti Bikfalvi, recent întoarsă de la Campionatul Mondial de scrimă care a avut loc la Tbilisi, acolo unde floretista noastră a reprezentat României. Cei de la secția de pentatlon modern s-au întors și ei de la Campionatul Mondial care s-a desfășurat în capitala Lituaniei Vilnius.

Cei mici au avut oportunitatea de a face sport alături de campionii Politehnicii Timișoara, iar totul a început cu o încălzire dinamică, cu dans și distracție. O parte dintre copii s-au deplasat la baza I a Universității Politehnica Timișoara, pe stadionul „Știința”, unde au avut loc demonstrații la cele cinci probe ale pentatlonului modern, în special la cea de tir, care i-a captivat pe cei prezenți.

A fost o seară reușită, în care orașul Timișoara a fost celebrat prin sport, iar cei mici au avut oportunitatea de a fi mai aproape de tinerii campioni naționali ai Politehnicii. Acțiunea de celebrare a orașului a fost organizat de SCM Timișoara și Centrul de Proiecte