Atleții Politehnicii Timișoara au fost la înălțime, la finalul săptămânii trecute. Sportivii alb-violeți au câștigat cinci medalii la Cupa României.

Cupa României de atletism a avut loc la finalul săptămânii trecute, la București, la baza de la „Lia Manoliu”, acolo unde reprezentanții Politehnicii Timișoara au câștigat nu mai puțin de cinci medalii. Anita Zaro s-a impus atât în proba de 3000 de metri obstacole, cât și la 5000 de metri obstacole.

Cristian Voicu a fost cel mai bun la proba de 800 de metri și a cucerit medalia de aur. Daria Nina a reușit să termine pe locul al doilea în proba de 400 de metri, iar la 800 de metri a câștigat medalia de bronz. Darius Arhir a fost aproape de podium, însă a venit al patrulea la 5000 de metri.

Tot în weekend, Mario Dobrescu a luat startul la o cursă de ranking care a avut loc în Belgia, aproape de capitala Bruxelles. Sportivul Politehnicii Timișoara a terminat proba de 400 de metri în 46 de secunde și 61 de sutimi.

Coordonatorul secției de atletism a Politehnicii Timișoara este Daniel Chirilă.