Scrimerii, cantonament special înaintea turneelor-satelit de Cupă Mondială și a Cupei României
Cantonament special la Timișoara, pentru scrimerii Politehnicii și nu numai. Sportivii alb-violeți se pregătesc pentru cele două turnee-satelit de Cupă Mondială, dar și pentru Cupa României.
Timișoara va fi capitala mondială a scrimei la finalul acestei săptămâni, când sute de sportivi vor încrucișa armele în cadrul a două turnee-satelit de Cupă Mondială de Scrimă – Memorialul „Romeo Pellegrini”, la masculin, respectiv Memorialul „Tudor Petruș”, la feminin. Cele două evenimente internaționale vor fi urmate de Cupa României, tot la Timișoara, iar sportivii Politehnicii, și nu numai, au parte de un cantonament special, coordonat de antrenorul Livius Buzan.
La antrenamente iau parte Ingrid Miti Bikfalvi, Mihnea Robănescu, Diana Suta, Ștefania David, Patricia Marcu, Karina Tal, Anita Miti Bikfalvi, dar și Teodor Pahone, iar moldovenii legitimați la Poli sunt Dumitrița Josan, Ecaterina Gorobeț, Eugeniu Vadaniuc, Artiom Cecet și Nikitas Gherman. Acestora li se adaugă și alți sportivi de la Școala centrală de scrimă din Chișinău, care au răspuns invitației Politehnicii Timișoara, dar și două scrimere din Anglia și Mauritius. Antrenamentele au loc atât dimineața, cât și seara.
Acțiunea premergătoare evenimentului Cupa Mondială de Scrimă - Timișoara, 2025 este finanțată de Primăria Timișoara, prin SCM Timișoara.
Timișoara, capitală mondială a scrimei. Peste 300 de sportivi sunt așteptați la turneele organizate de UPT
Timișoara va deveni, în zilele de 20-21 septembrie 2025, capitala mondială a scrimei. Peste 300 de sportivi din peste 30 de țări, de pe cinci continente, sunt așteptați să participe la cele două turnee satelit de Cupă Mondială organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara: Memorialul „Romeo Pellegrini” și Memorialul „Tudor Petruș”.
Cele două competiții sunt cuprinse în calendarul Federației Internaționale de Scrimă, prin Federația Română de Scrimă, iar directorul CSU Politehnica Timișoara, Adrian Tal, afirmă: „Este o mândrie pentru universitate și pentru oraș, pentru că punem Timișoara pe harta sportului internațional, alături de centre consacrate precum Amsterdam, Barcelona, Istanbul sau Lima.”
Programul competițiilor:
- Memorialul Romeo Pellegrini – masculin
Locație: Sala Polivalentă UPT, Aleea Ghirodei nr. 32
Data: Sâmbătă, 20 septembrie 2025
Ora: 10:00 - Memorialul Tudor Petruș – feminin
Locație: Sala Polivalentă UPT, Aleea Ghirodei nr. 32
Data: Duminică, 21 septembrie 2025
Ora: 10:00 - Semifinale și Finale – masculin și feminin
Locație: Iulius Town Timișoara
Data: Duminică, 21 septembrie 2025
Ora: 17:00
Totodată, cu prilejul acestor competiții va fi inaugurată și Sala Polivalentă a Universității Politehnica Timișoara, o investiție destinată sportului universitar. Inaugurarea oficială va avea loc sâmbătă, 20 septembrie 2025, înainte de începerea competiției masculine.
Personalități prezente
La eveniment și-au confirmat participarea:
- Conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara
- Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș
- Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara
- Roxana Scarlat-Bârlădeanu, secretar general al Federației Române de Scrimă, fostă glorie a floretei românești
- Octavian Zidaru, antrenor federal și nume important în scrima mondială
- Petru Kuki, fost mare sportiv al României, arbitru internațional și expert al Federației Internaționale de Scrimă
- Laura Badea, cel mai titrat sportiv din istoria scrimei românești, campioană olimpică și multiplă campioană mondială
Tradiție și performanță
Prima ediție a sateliților de Cupă Mondială a avut loc la Timișoara în 2023, reunind sportivi de elită la Memorialul „Romeo Pellegrini” (masculin) și Memorialul „Tudor Petruș” (feminin).
De familia Pellegrini, una cu tradiție de generații în scrimă, se leagă înființarea secției de scrimă în cadrul Societății Sportive Politehnica Timișoara, în 1921. Romeo Pellegrini, cel mai titrat membru al familiei, a fost antrenorul unor sportivi de calibru internațional, precum Laura Badea, Roxana Scarlat și Romică Malea.
Tudor Petruș, antrenorul Laurei Badea la titlul olimpic cucerit în 1996 la Atlanta, și-a încheiat cariera la CSU Politehnica Timișoara, lăsând o moștenire valoroasă scrimei românești.
Astăzi, secția de scrimă a CSU Politehnica Timișoara, reînființată în 2009, continuă să fie un reper al floretei românești, cu sportivi consacrați precum Alexandru Diaconu, Benjamin Bodo, Ana Boldor, Rebeca Cândescu, Ingrid Miti-Bicfalvi, Felix Dogariu.
- Organizat de Universitatea Politehnica Timișoara prin Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, Federația Română de Scrimă și Federația Internațională de Scrimă
- Finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoar
- Susținut de Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Iulius Town, TVR, Radio Timișoara, TeleU
Orașul Timișoara, celebrat în alb-violet prin sport
Orașul Timișoara a fost celebrat prin sport alături de sportivii Politehnicii, la sfârșitul săptămânii trecute. A fost un prilej pentru cei mici de a se apropia de campionii alb-violeți, modele de urmat pentru cei care vor să facă sport.
Prima dintre activitățile din cadrul proiectului „Politehnica Timișoara – Povestea continuă...” a avut loc sâmbătă, 2 august, în Parcul „Franz Joseph”, aflat pe malul Begăi, în zona centrală a Timișoarei. A fost un prilej de a sărbători orașul prin sport, alături de campionii de la CSU Poli, care au făcut demonstrații atât de scrimă, cât și de atletism sau pentatlon modern.
Zeci de copii au venit să se întâlnească cu sportivii alb-violeți, iar seara de activități a început cu un moment educativ, în care cei mici au aflat care este semnificația zilei de 3 august pentru Timișoara. Alături de reprezentanții Politehnicii Timișoara s-au aflat și cei de la ACS Floreta Timișoara, dar și ACS Titanii.
A urmat prezentarea celor trei cluburi de sport, dar și a sportivilor Politehnicii Timișoara, exemple de bună practică și modele pentru viitorii campioni. În fața celor mici s-a aflat Ingrid Miti Bikfalvi, recent întoarsă de la Campionatul Mondial de scrimă care a avut loc la Tbilisi, acolo unde floretista noastră a reprezentat României. Cei de la secția de pentatlon modern s-au întors și ei de la Campionatul Mondial care s-a desfășurat în capitala Lituaniei Vilnius.
Cei mici au avut oportunitatea de a face sport alături de campionii Politehnicii Timișoara, iar totul a început cu o încălzire dinamică, cu dans și distracție. O parte dintre copii s-au deplasat la baza I a Universității Politehnica Timișoara, pe stadionul „Știința”, unde au avut loc demonstrații la cele cinci probe ale pentatlonului modern, în special la cea de tir, care i-a captivat pe cei prezenți.
A fost o seară reușită, în care orașul Timișoara a fost celebrat prin sport, iar cei mici au avut oportunitatea de a fi mai aproape de tinerii campioni naționali ai Politehnicii. Acțiunea de celebrare a orașului a fost organizat de SCM Timișoara și Centrul de Proiecte
Doi sportivi legitimați la Politehnica Timișoara, cu România la Campionatul European de Scrimă pentru seniori
Doi sportivi legitimați la Politehnica Timișoara se află, zilele acestea, la Campionatul European de Scrimă pentru seniori. Competiția se desfășoară la Genova, în Italia.
Felix Dogariu și Rebeca Cândescu, ambii legitimați la Politehnica Timișoara, se numără printre sportivii care reprezintă România la Campionatul European de Scrimă pentru seniori. Competiția se desfășoară la Genova, în Italia, între 14 și 19 iunie 2025.
Rebeca Cândescu se va afla în competiția feminină de floretă, în timp ce Felix Dogariu va încerca să facă diferența la floretă masculin. Vă reamintim, în luna mai a anului 2025, la vârsta de 16 ani, Felix Dogariu și-a reconfirmat statutul în floreta din Româna, când a câștigat titlul de vicecampion național la seniori. A fost pe a doua treaptă a podiumului și la categoria de tineret, iar la cadeți și juniori nu a avut adversar, terminând competițiile cu medalii de aur. Este cel mai bine cotat floretist român, cu evoluții remarcabile și pe plan internațional, atât la individual, cât și cu echipa.
Delegația României la CE de Scrimă, seniori
- Sabie masculin: Răzvan Ursachi, Radu Nițu, Vlad Covaliu, George Dragomir. Antrenori: Valeryi Shturbabin, Tiberiu Dolniceanu.
- Floretă feminin: Mălina Călugăreanu, Andreea Dincă, Anca Săveanu, Rebeca Cândescu. Antrenor: Florin Gheorghe.
- Spadă feminin: Alexandra Predescu, Bianca Benea, Natalia Constantin, Ana Tomșa. Antrenor: Octavian Zidaru.
- Sabie feminin: Andreea Lupu, Tania Lutea, Amalia Covaliu, Anastasia Fusea. Antrenor: Irina Covaliu, Valeryi Shturbabin.
- Floretă masculin: Felix Dogariu, Andrei Ciobănică, Luca Juravle.
- Spadă masculin: Alex Oroian, Adrian Dabija, Florin Mirica.
Politehnica Timișoara, a patra medalie la Campionatul Național de floretă, seniori. Bronz pe echipe, la masculin
A patra zi, a patra medalie pentru sportivii Politehnicii Timișoara, la Campionatul Național de floretă, seniori. Alb-violeții au terminat, duminică, 11 mai, pe locul 3 proba pe echipe, la masculin.
Politehnica Timișoara a fost reprezentată de două echipe în proba pe echipe de la Campionatul Național de floretă, seniori. Prima dintre ele, alcătuită din Benjamin Bodo, Felix Dogariu și Nikitas Gherman, a terminat pe locul 3 și a câștigat medalia de bronz. A fost un prim duel cu cei de la CSM Cluj-Napoca, pe care floretiștii alb-violeți l-au câștigat cu scorul de 45 – 25. A urmat o semifinală cu CSA Steaua București, pe care Politehnica Timișoara a fost aproape să o câștige. Disputa a fost decisă la două tușe, scor 43 – 45 în favoarea „militarilor”.
Competiția a fost câștigată detașat de prima echipă a celor de la CS Rapid București. Scorul din finala cu CSA Steaua a fost 45 – 26. Cealaltă echipă a Politehnicii Timișoara, alcătuită din Artiom Cecet, Mihea Robănescu, Eugeniu Vadaniuc, a trecut în 16-imi de CS Rapid București 2, apoi a fost eliminată de finalista CSA Steaua cu scorul de 32 – 45.
Este a patra medalie pe care Politehnica Timișoara o câștigă la CN de floretă, seniori, care a avut loc la finalul acestei săptămâni, în Sala „Ana Pascu” din Buurești. În prima zi, joi, Dumitrița Josan a câștigat bronzul la feminin, individual, apoi, pe echipe, tot la feminin, Politehnica Timișoara s-a clasat tot pe poziția a treia. Sâmbătă, la vârsta de 16 ani, Felix Dogariu a obținut medalia de argint. Este cel mai bine cotat floretist român, cu evoluții remarcabile și pe plan internațional, atât la individual, cât și cu echipa.
La doar 16 ani, Felix Dogariu devine vicecampion național la floretă, seniori. A treia medalie câștigată de Politehnica Timișoara
O nouă performanță de excepție reușită de Felix Dogariu, scrimer al Politehnicii Timișoara. La doar 16 ani a devenit, sâmbătă, 10 mai, a devenit vicecampion național la floretă, seniori.
Proba individuală a Campionatului Național de floretă, seniori, a avut loc astăzi, în Sala „Ana Pascu” din București, iar Politehnica Timișoara a câștigat o nouă medalie. Deși are doar vârsta de 16 ani, Felix Dogariu, vârf al generației sale, a ajuns până în finală, unde a fost învins de Alexandru Sîrb de la CSA Steaua, campion și anul trecut. A fost o finală pe care floretistul de la Poli a cedat-o cu scorul de 9 – 15.
Până în ultimul act, reprezentatul Politehnicii Timișoara și-a dominat toți adversarii. A fost un prim duel cu David Andrei Alexandru de la Aramis București, de care a trecut cu 15 – 3. A urmat duelul cu Darius Malekshanian de la Floreta Timișoara, pe care Felix Dogariu l-a învins cu scorul de 15 – 13, apoi un 15 – 7 cu Eugeniu Vadaniuc, legitimat tot la Politehnica Timișoara, sportiv din Republica Moldova. Duelul din semifinale a fost cu Vlad Roșu de la Steaua București, pe care Dogariu l-a învins cu 15 – 10.
După finala cu Alexandru Sîrb, Felix Dogariu și-a asigurat o nouă medalie de argint în palmares. A fost pe a doua treaptă a podiumului și la categoria de tineret, iar la cadeți și juniori nu a avut adversar, terminând competițiile cu medalii de aur. Este cel mai bine cotat floretist român, cu evoluții remarcabile și pe plan internațional, atât la individual, cât și cu echipa.
Este a treia medalie pe care Politehnica Timișoara o câștigă la Campionatul Național de floretă, seniori. În prima zi, Dumitrița Josan a câștigat medalia de bronz la individual feminin, iar în ziua a doua, pe echipe, Politehnica Timișoara a terminat pe locul 3, obținând o nouă medalie de bronz. Politehnica Timișoara a fost reprezentată în proba pe echipe de Dumitrița Josan, Ingrid Miti Bikfalvi, Ecaterina Gorobeț și Diana Suta.
În competiția masculină, la individual, Politehnica Timișoara a mai fost reprezentată de Benjamin Bodo, Mihnea Robănescu și Eugen Vadaniuc. Cel din urmă s-a clasat pe poziția a 8-a.
Politehnica Timișoara, medalie de bronz în proba pe echipe la Campionatul Național de floretă
O nouă medalie câștigată de Politehnica Timișoara la Campionatul Național de floretă. Alb-violetele au terminat pe locul 3 întrecerea pe echipe.
Reprezentantele Politehnicii Timișoara au câștigat, vineri, 9 mai, a doua medalie la Campionatul Național de floretă, seniori. A fost un duel cu CSA Steaua București II în „finala mică”, în care alb-violetele s-au impus fără probleme, cu scorul de 45 – 18. În semifinale, Politehnica Timișoara a fost învinsă de CS Rapid București, care a pierdut duelul pentru medalia de aur cu prima echipă a Stelei București.
Politehnica Timișoara a fost reprezentată în proba pe echipe de Dumitrița Josan, Ingrid Miti Bikfalvi, Ecaterina Gorobeț și Diana Suta. Cu o zi înainte, în cadrul probei individuale, Dumitrița Josan a câștigat medalia de bronz. Ingrid Miti Bikfalvi a fost a șaptea.
Competiția s-a desfășurat la București, în Sala de Scrimă „Ana Pascu”. Coordonatorul secției de scrimă a Politehnicii Timișoara este Livius Buzan.
Dumitrița Josan, medalie de bronz la Campionatul Național de floretă, seniori
Dumitrița Josan de la Politehnica Timișoara a câștigat medalia de bronz la Campionatul Național de floretă, seniori. O altă scrimeră alb-violetă, Ingrid Miti Bikfalvi, a terminat competiția pe locul 7.
Politehnica Timișoara câștigă o nouă medalie la floretă, în 2025. Dumitrița Josan a terminat, joi, pe locul 3 a Campionatului Național, la proba feminină individuală. A întâlnit-o chiar pe Ingrid Miti Bikfalvi în sferturile de finală, pe care a învins-o cu scorul de 15 – 5. Pentru Dumitrița Josan a urmat o semifinală cu Emila Corbu de la CSU Rapid, pierdută cu 9 – 15. Floretista de la Rapid a jucat finala cu Anca Săveanu de la CSA Steaua București, pe care a pierdut-o.
Astfel, Ingrid Miti Bikfalvi a terminat pe locul 7 Campionatul Național de floretă, seniori. Dumitrița Josan s-a clasat pe 3 și a câștigat medalia de bronz, alături de Mălina Călugreanu de la CSU Steaua București. A fot o competiție disputată între trei cluburi, cele două din București, CSA Steaua și CS Rapid, respectiv Politehnica Timișoara.
Rezultate complete
Sferturile de finală:
- Anca Săveanu (CSA Steaua) – Maria Teodorescu (CS Rapid) 11-4
- Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) – Karina Liță (CSA Steaua) 15-9
- Dumitrița Josan (CSU Poli Timișoara) – Ingrid Miti Bikfalvi (CSU Poli Timișoara) 15-5
- Emilia Corbu (CS Rapid) – Andreea Dincă (CSA Steaua) 11-10
Semifinale:
- Anca Săveanu (CSA Steaua) – Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) 15-12
- Emilia Corbu (CS Rapid) – Dumitrița Josan (CSU Poli Timișoara) 15-9
Finala
- Anca Săveanu (CSA Steaua) – Emilia Corbu (CS Rapid) 4-3
FOTO. Ingrid Miti Bikfalvi, locul 5 la Europeanul U23 de floretă, cu echipa României
Echipa României de floretă U23 a terminat Campionatul European pe locul 5. Printre „tricolore” s-a aflat și Ingrid Miti Bikfalvi, sportivă legitimată la Politehnica Timișoara. O altă floretistă legitimată la Poli, Dumitrița Josan, a luptat pentru Republica Moldova, cu care a terminat pe 9.
Floretista Politehnicii Timișoara, Ingrid Miti Bikfalvi, a reprezentat România la Campionatul European de floretă U23, la Tallin, în capitala Estoniei. A făcut echipă cu Emilia Corbu de la CS Rapid și Andreea Dincă de la CSA Steaua București, în proba care s-a desfășurat sâmbătă, 26 aprilie, iar „tricolorele” au terminat pe locul 5.
A fost o primă dispută cu Austria, în care România s-a impus fără nicio problemă, 45-29. Apoi, „tricolorele” au fost scoase din competiție de echipa Franței, scor 29-45.
În bătălia pentru locurile 5 – 8, România a fost cea mai bună. Floretistele „tricolore” au trecut de Ungaria cu scorul de 45 – 35, apoi au avut parte de un duel cu Israel câștigat la o singură tușă, grație căreia a obținut locul 5.
Competiția a fost câștigată de Italia, după o finală cu Franța, care trecuse de România. Podiumul a fost completat de echipa Ucrainei.
La Campionatul European de floretă U23 au luat parte echipele reprezentative a 11 țări. Este vorba despre Italia, Franța, Ucraina, Polonia, România, Israel, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Austria și Letonia. Țara gazdă nu a avut reprezentantă.
Sportivii Politehnicii Timișoara, reuniți la Wuxi, în China, pentru Campionatul Mondial de floretă cadeți și juniori
Trei dintre sportivii Politehnicii Timișoara s-au reunit la Wuxi, în China, pentru Campionatul Mondial de floretă, cadeți și juniori. Doi dintre ei reprezintă România, iar unul Republica Moldova.
Trei dintre sportivii legitimați la Politehnica Timișoara se află în elita mondială a floretei, reunită la Wuxi, în China, o metropolă situată în lângă de Shanghai, aproape de Marea Filipinelor, acolo unde are loc, zilele acestea, Campionatul Mondial de juniori și cadeți. Este vorba despre Felix Dogariu, care va reprezenta România în competiția destinată floretiștilor cadeți, respectiv Ingrid Miti Bikfalvi, cea care se pregătește să evolueze sub „tricolor” în întrecerea de la juniori, feminin, tot la floretă. Cea de-a treia sportivă legitimată la CSU Politehnica Timișoara prezentă la Wuxi este Dumitrița Josan din Republica Moldova, care-i poate fi adversară colegei sale de la club. Probele de floretă de la Campionatul Mondial de juniori și cadeți vor avea loc în 10 și 11 aprilie 2025.
Calendar aglomerat
Este un program aglomerat pentru cei trei floretiști ai Politehnicii Timișoara, care au zburat spre China imediat după încheierea Campionatului Național de floretă, tineret, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în Sala „Ana Pascu” din București. A fost o competiție în care Ingrid Miti Bikfalvi a devenit vicecampioană națională la feminin, iar Felix Dogariu a câștigat medaliile de argint atât la individual, cât și pe echipe.
În 2024, secția de scrimă a Politehnicii Timișoara, una dintre cele mai bune din țară, a câștigat nu mai puțin de 22 de medalii – trei dintre ele au fost de aur, cinci de argint și 14 de bronz. Antrenorul secției de scrimă a Politehnicii Timișoara este Livius Buzan.













