Politehnica Timișoara, pregătită de debutul din 2025 la baschet feminin

Baschetbalistele Politehnicii Timișoara sunt pregătite de debutul oficial din 2025. Vor avea parte de două meciuri în deplasare, la sfârșitul săptămânii, cu CS Județean Prahova Ploiești.

Politehnica Timișoara deschide anul calendaristic în Liga I de baschet feminin, printr-o dublă deplasare la Blejoi, în comuna alipită Ploieștiului, la nord. Adversar va fi CS Județean Prahova Ploiești, iar primul meci va avea loc sâmbătă, de la ora 17.30. A doua partidă este programată să înceapă duminică, la ora 12.30, în aceeași locație.

CSU Politehnica Timișoara „a iernat” pe locul 5 în clasamentul Ligii I la baschet feminin, cu cinci victorii și tot atâtea înfrângeri, respectiv un total de 15 puncte. Viitoare adversară, CS Județean Prahova Ploiești, are un punct mai puțin. Din serie fac parte nouă echipe, iar lider este CS Municipal Alexandria.

„Eu îmi doresc victoria, sunt optimist. În sportul feminin, cu atât mai mult, nimic nu este bătut în cuie. Îmi doresc să câștigăm. Și fetele sunt dornice de victorie, să treacă din nou la fapte, iar aici mă refer la evoluțiile din meciurile oficiale. Există optimism, sper să fie la cote și mai înalte după întoarcerea din Prahiva, în vederea meciurilor de săptămâna vitoare, cu Iași”, a spus Dan Ionescu, coordonatorul secției de baschet a Politehnicii Timișoara.

Echipa noastră va pleca spre Prahova vineri dimineață. Întregul lot poate fi văzut aici.


Cristian Voicu de la Politehnica Timișoara câștigă Cupa României în proba de 800 de metri

Cristian Voicu, atlet la Politehnica Timișoara, este proaspăt câștigător al Cupei României. A terminat pe primul loc cursa de 800 de metri.

Cupa României de sală la seniori a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în 1 și 2 februarie 2025, în Sala de Atletism „Ioan Soter” din București. Proba de 800 de metri a fost câștigată de atletul Politehnicii Timișoara, Cristian Voicu, care nu le-a dat nicio șansă adversarilor. Alergătorul alb-violet a terminat cursa în 1:50,81, la peste două secunde de cel clasat pe locul secund.

Al doilea a fost Nicolae Coman, cu dublu legitimare, la CSU Arad și CSM Craiova, care a încheiat cursa în 1:53,01. Podiumul a fost completat de Beniamin Ghiță de la CS Chimia Râmicu Vâlcea, care a oprit timpul după 1:54,12.
Nu mai puțin de 16 sportivi au fost la startul cursei de 800 de metri. Cristian Voicu a fost singurul reprezentant al unui club din Timișoara.

Antrenorul secției de atletism a Politehnicii Timișoara este Daniel Chirilă.

 


Felix Dogariu, cel mai bun floretist din România, atât la cadeți, cât și la juniori

Felix Dogariu este cel mai bine cotat floretist din România, atât la cadeți, cât și la juniori. Clasament a fost publicat de Federația Română de Scrimă, luni, 3 februarie.

Legitimat la CSU Politehnica Timișoara, Felix Dogariu este considerat cel mai bun floretist din România. Născut în 2008, Dogariu domină cu autoritate întrecerile naționale la floretă, cadeți, unde conform clasamentului actualizat în 3 februarie 2025 de Federația Română de Scrimă, a acumulat un total de 77 de puncte. Pe poziția secundă, la mare distanță, cu 55,75 de puncta, este Andrei Știube de la ACS Floreta Timișoara.

Felix Dogariu ocupă primul loc și în clasamentul juniorilor, la floretă. Este pe prima poziție, cu un ranking de 28,75. Următorul clasat este Alexandru Macovei, un sportiv cu trei ani mai mare decât floretistul Politehnicii Timișoara, legitimat la Petrolul Ploiești. Tot în acest clasament, locul 10 este ocupat de Artiom Cecet, de la Politehnica Timișoara.

La feminin, cadeți, Karina Tal este cea mai bine clasată dintre floretistele Politehnicii Timișoara, fiind pe poziția a 10-a. În clasament îi urmează Julia Honciu, locul 11. Iar în clasamentul floretistelor junioare, Ingrid Miti Bikflavi de la CSU Politehnica Timișoara este pe locul 3, după Maria Teodorescu (CS Rapid București) și Andreea Dincă (CSA Steaua București).

La Campionatul Național de cadeți și juniori, care a avut loc în perioada 23 – 26 ianuarie, în Sala de Scrimă „Ana Pascu” din București sportivii Politehnicii Timișoara au câștigat șase medalii. Felix Dogariu a devenit campion național atât la cadeți, cât și la juniori. Coordonatorul secției de scrimă a Politehnicii Timișoara este Livius Buzan.