Înotătorii Politehnicii Timișoara, pregătiri pentru Cupa României la Trofeo Settecolli, una dintre cele mai importante competiții de natație din lume
Trei înotători ai Politehnicii Timișoara, însoțiți de antrenorul Sabin Avram, s-au aflat la Trofeo Settecolli, la finalul săptămânii trecute, unul dintre cele mai importante concursuri din lume pentru seniori. Au fost peste 300 de sportivi din 33 de țări la startul curselor, iar reprezentanții clubului alb-violet au înotat într-o companie selectă, alături de campioni mondiali sau europeni, înotători sportivi cu importante performanțe la nivel internațional.
Emil Dăncăneț a înotat în proba de 50 de metri bras și s-a clasat pe locul 23 dintr-un total de 35 de sportivi. În proba de 100 de metri bras, înotătorul Politehnicii Timișoara a fost al 39-lea dintr-un total de 47 de înotători. A fost singurul dintre cei trei alb-violeți care a luat startul în două probe.
Albert Cojanu s-a aflat la startul cursei de 50 de metri spate. A terminat pe locul 32 dintr-un total de 39 de competitori.
Darius Nistor, specialist la bras, a avut parte de adversari de cel mai înalt nivel. S-a clasat pe locul 37 dintr-un total de 40 de înotători.
Trofeo Settecolli, care se desfășoară în celebra bază sportivă Foro Italico din Roma, reprezintă unul dintre cele mai prestigioase competiții de natație din lume. Pentru înotătorii Politehnicii Timișoara a fost un prilej de a acumula experiență și de a se pregăti de Cupa României, care va avea loc în perioada 18 – 20 iulie la Târgu Mureș.
Deplasarea în capitala Italiei a fost susținută de Consiliul Județean Timiș.
FOTO. Înotătorii Politehnicii Timișoara, la startul celei mai importante competiții de seniori, la Foro Italico
Sute de înotători se află, zilele acestea, la startul competiției Trofeo Settecolli, una dintre cele mai importante din Europa. Printre ei se numără și trei sportivi legitimați la Politehnica Timișoara – Emil Dăncăneț, Albert Cojanu și Darius Nistor.
Trofeo Settecolli are loc în perioada 26 – 28 iunie, în capitala Italiei, Roma, într-unul dintre cele mai renumite complexe sportive de natație din lume – Foro Italico. La startul competiției sunt sute de înotători, iar printre ei se află și delegația Politehnicii Timișoara, pentru care este cea mai importantă competiție la nivel de seniori la care participă până acum.
Emil Dăncăneț va intra în bazin la probele de 50 și 100 de metri bras, în timp ce Albert Cojanu va înota în cursa de 50 de metri spate. Darius Nistor, specialist la bras, se va întrece în cursa de 200 de metri. Alături de cei trei, la Roma se află Sabin Avram, coordonatorul secției de natație a Politehnicii Timișoara.
Deplasarea în capitala Italiei este făcută cu susținerea Consiliului Județean Timiș.
Doi sportivi legitimați la Politehnica Timișoara, cu România la Campionatul European de Scrimă pentru seniori
Doi sportivi legitimați la Politehnica Timișoara se află, zilele acestea, la Campionatul European de Scrimă pentru seniori. Competiția se desfășoară la Genova, în Italia.
Felix Dogariu și Rebeca Cândescu, ambii legitimați la Politehnica Timișoara, se numără printre sportivii care reprezintă România la Campionatul European de Scrimă pentru seniori. Competiția se desfășoară la Genova, în Italia, între 14 și 19 iunie 2025.
Rebeca Cândescu se va afla în competiția feminină de floretă, în timp ce Felix Dogariu va încerca să facă diferența la floretă masculin. Vă reamintim, în luna mai a anului 2025, la vârsta de 16 ani, Felix Dogariu și-a reconfirmat statutul în floreta din Româna, când a câștigat titlul de vicecampion național la seniori. A fost pe a doua treaptă a podiumului și la categoria de tineret, iar la cadeți și juniori nu a avut adversar, terminând competițiile cu medalii de aur. Este cel mai bine cotat floretist român, cu evoluții remarcabile și pe plan internațional, atât la individual, cât și cu echipa.
Delegația României la CE de Scrimă, seniori
- Sabie masculin: Răzvan Ursachi, Radu Nițu, Vlad Covaliu, George Dragomir. Antrenori: Valeryi Shturbabin, Tiberiu Dolniceanu.
- Floretă feminin: Mălina Călugăreanu, Andreea Dincă, Anca Săveanu, Rebeca Cândescu. Antrenor: Florin Gheorghe.
- Spadă feminin: Alexandra Predescu, Bianca Benea, Natalia Constantin, Ana Tomșa. Antrenor: Octavian Zidaru.
- Sabie feminin: Andreea Lupu, Tania Lutea, Amalia Covaliu, Anastasia Fusea. Antrenor: Irina Covaliu, Valeryi Shturbabin.
- Floretă masculin: Felix Dogariu, Andrei Ciobănică, Luca Juravle.
- Spadă masculin: Alex Oroian, Adrian Dabija, Florin Mirica.
Medalii pentru sportivii Politehnicii Timișoara, la Campionatul Național de Canotaj
Canotorii Politehnicii Timișoara s-au numărat printre cei care au urcat pe podium, zilele acestea, la Campionatul Național, desfășurat în Pantelimon. Au fost obținute cinci medalii.
Campionatul Național de Canotaj are loc zilele acestea pe Lacul Pantelimon din București, o competiție la care iau parte și sportivii legitimați la Politehnica Timișoara. Iar prima zi, ieri, 4 iunie, nu a rămas fără rezultate notabile pentru alb-violeți.
Daliana Popescu a câștigat medalia de aur și a devenit campioană națională la simplu, vâsle, la senioare. A fost o cursă în care Maria Popovici s-a clasat pe poziția secundă și a câștigat medalia de argint pentru Politehnica Timișoara.
Echipajul format din Mihai Filip Mazilu și Bogdan Gorea a venit al treilea în cursa de dublu rame fără cârmaci, categorie ușoară. Canotorii alb-violeți au terminat cursa în 8:40.79.
În proba de patru rame cu cârmaci, echipajul Politehnicii Timișoara a terminat pe locul 4. Din el au făcut parte Adrian maghiar, Gabriel Lehaci, David Crașovan, Eduard Moga și Caius Neacșu.
În a doua zi a competiției, joi, 5 iunie, canotorii de la Poli au câștigat alte două medalii. Bogdan Nica a adus Timișoarei o medalie de argint în proba de simplu, vâsle, categorie ușoară, la seniori. Echipajul de doi, la vâsle, categorie ușoară, s-a clasat pe locul al treilea și a obținut medalia de bronz.
Coordonatoarea secției de canotaj a Politehnicii Timișoara este Ecaterina Calapiș.